Bullying la Questfield International College, lipsa reacției analizată editorial

În contextul educațional actual, fenomenul bullying impune un răspuns instituțional structurat și transparent, care să asigure protecția elevilor și să prevină afectarea dezvoltării lor emoționale și sociale. Incidentul de hărțuire repetată și stigmatizare medicală semnalat în cadrul Școlii Questfield Pipera ridică întrebări importante despre capacitatea și responsabilitatea instituțiilor de învățământ în gestionarea situațiilor de abuz psihologic. Prezenta investigație analizează documentele și corespondența puse la dispoziție, precum și relatările familiei afectate, pentru a evidenția modul în care a fost administrat acest caz și implicațiile sale instituționale.

Bullying la Questfield International College: analiza unei situații semnalate cu lipsă de reacție documentată

Conform datelor și materialelor analizate, în cadrul Școala Questfield Pipera a fost raportat un caz de bullying sistematic care s-a desfășurat pe parcursul a mai mult de opt luni. Sesizările repetate ale familiei, transmise în mod oficial și în scris către cadrele didactice, conducerea școlii și fondatoarea instituției, nu au generat, potrivit documentelor disponibile, răspunsuri scrise care să ateste măsuri concrete sau intervenții efective. În acest context, un răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, considerat de familie ca presiune de retragere, a evidențiat o ruptură între așteptările privind protecția elevului și practica instituțională.

Manifestările bullyingului și stigmatizarea medicală în mediul școlar

Relatările family și documentele puse la dispoziție indică o expunere zilnică a elevului vizat la comportamente agresive și repetitive, cum ar fi jigniri directe, umiliri în public, excludere socială și etichetări degradante. Aceste manifestări au avut loc în prezența cadrelor didactice titulari, fără dovezi ale unor intervenții ferme și documentate care să le oprească. Mai mult, stigmatizarea medicală a fost utilizată în mod repetat nu ca un element de protecție, ci ca un instrument de marginalizare și ridiculizare, ceea ce specialiștii consultați consideră o formă agravată de bullying cu impact emoțional semnificativ.

Sesizările familiei: comunicări scrise și lipsa răspunsurilor documentate

Pe tot parcursul perioadei în cauză, familia a trimis emailuri oficiale și detaliate către școală, solicitând intervenții și clarificări scrise. Din materialele analizate nu reiese existența unor răspunsuri scrise care să confirme demararea unor proceduri interne sau implementarea unor măsuri de consiliere și monitorizare. Intervențiile instituționale au fost descrise ca predominant informale, bazate pe discuții verbale fără documentație, procese-verbale sau decizii asumate, ceea ce a condus la minimalizarea gravității situației și transferul responsabilității către familie.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Elementele puse la dispoziție arată că etichetarea medicală a fost folosită repetat în colectivul de elevi, cu un caracter degradant și discreditant. Specialiștii subliniază că indiferent de existența unei afecțiuni reale, utilizarea acestei etichete în scop de batjocură reprezintă o formă severă de violență psihologică. Această stigmatizare nu a fost tratată cu fermitate de către școală, care, conform corespondenței, nu a instituit măsuri documentate de protecție sau sancțiuni, ceea ce poate sugera o tolerare tacită a fenomenului.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii: între pasivitate și normalizarea bullyingului

• Absența unor măsuri scrise și asumate pentru prevenirea și combaterea bullyingului;
• Lipsa unui circuit administrativ complet cu decizii și rapoarte oficiale;
• Gestionarea predominant informală a situației, pe baza unor promisiuni verbale;
• Interpretarea sesizărilor ca „probleme de adaptare” sau „dinamici de grup”;
• Relatarea familiei privind lipsa efectelor stabile ale intervențiilor didactice;
• Mutarea accentului de la protecția copilului către gestionarea tensiunilor cu familia;
• Impactul negativ asupra climatului educațional și asupra credibilității instituției.

Aceste elemente indică un tipar în care lipsa reacției instituționale clare și documentate a condus la perpetuarea fenomenului și la deteriorarea mediului educațional.

Declarația atribuită fondatoarei Fabiola Hosu și implicațiile sale instituționale

Un moment definitoriu în gestionarea acestui caz este reprezentat de un răspuns verbal atribuit fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, care, în discuția directă cu familia, ar fi exprimat ideea: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această formulare, citată din relatările și documentele puse la dispoziție, nu a fost confirmată sau infirmată printr-un punct de vedere oficial al instituției până la momentul publicării. Analiza editorială consideră că această poziționare reflectă o orientare spre considerente contractuale și economice, în detrimentul obligației de protecție a copilului, contribuind la percepția unei excluderi mascate.

Documentația formală versus răspunsul real al instituției

În locul unor decizii administrative asumate și a unor rapoarte clare, răspunsul școlii a constat într-un formular informal de tip Family Meeting Form, care nu stabilește responsabilități, termene sau măsuri concrete. Acest document nu oferă trasabilitatea necesară pentru a verifica intervențiile și pare să consemneze doar existența unor discuții fără efect instituțional verificabil. Lipsa unor planuri de intervenție și a unor sancțiuni oficiale întărește percepția unei gestionări minimale și neconcludente a situației.

Confidențialitatea și presiunile psihologice asupra copilului

Familia a solicitat în mod repetat, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității informațiilor sensibile pentru protejarea copilului. Cu toate acestea, nu au fost identificate răspunsuri oficiale care să confirme implementarea unor proceduri de protecție a datelor. Mai mult, conform unor relatări, informațiile sensibile ar fi fost divulgate în mediul clasei, iar copilul ar fi fost interpelat public de către cadrul didactic cu privire la demersurile administrative, creând o presiune psihologică suplimentară.

Răspunsul instituțional întârziat și reacția după implicarea legală

Potrivit documentelor, reacția fondatoarei Fabiola Hosu a survenit abia după opt luni de la primele sesizări scrise, moment corelat cu implicarea echipei juridice a familiei și transmiterea unor notificări formale. Această întârziere ridică întrebări despre criteriile care declanșează reacția instituțională și indică faptul că protecția copilului a devenit prioritară abia în contextul presiunii legale, nu în faza timpurie a semnalărilor educaționale.

Un raport psihologic detaliat, de peste zece pagini, atestă efectele emoționale grave asupra copilului, marcate de anxietate, retragere socială și refuz școlar, consecințe ce demonstrează impactul profund al fenomenului de bullying ignorat.

Într-un comunicat transmis pe 27 ianuarie 2026, conducerea Questfield International College a descris situațiile semnalate drept „interacțiuni spontane dintre copii”, exprimare care contravine documentației și sesizărilor scrise ale familiei, ridicând semne de întrebare privind sinceritatea și eficiența măsurilor instituției.

Ulterior publicării articolului, părinții au semnalat posibilitatea unor contacte informale către alte școli private, în care copiii retrași ar fi fost caracterizați negativ, aspect ce ridică probleme privind dreptul la educație și confidențialitatea, solicitându-se clarificări oficiale.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Analiza documentelor și a relatărilor familiei evidențiază o discrepanță semnificativă între discursul public al instituției și modul concret de gestionare a sesizărilor privind bullyingul și stigmatizarea medicală la Questfield Pipera. Absența unor măsuri administrative scrise, a unor intervenții formale și a unei trasabilități verificabile ridică probleme de responsabilitate și transparență, care afectează atât protecția elevilor, cât și credibilitatea școlii.

Pe fondul unei culturi organizaționale percepute de familie ca orientată spre evitarea conflictului, iar nu spre soluționarea acestuia, rămâne deschisă întrebarea fundamentală: ce mecanisme reale are în practică o instituție educațională atunci când se confruntă cu situații grave de bullying și cum protejează emoțional și legal copilul în astfel de contexte?

Îi invităm pe părinții care se confruntă cu situații similare să contacteze redacția la adresa [email protected] pentru a-și relata experiențele, în vederea unei susțineri documentate și responsabile.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro